(în memoria lui C.G.)

Atunci trăiam nemuritori,
Tronam în ale visurilor case -
Din piepturi ne țășneau lumini,
În minți urlau oceane spumegoase.

Apoi un trăznet a lovit -
În plină-eternitate -
Privind în jos, zăream înmărmurit,
A tale aripi sparte.

Azi iar, din nou, zăpada se aruncă-n curți,
Aceleași vechi uluci zac putrezite-n promoroacă,
Și-a câta oară gerul îmi pătrunde dinții -
Gândindu-ți chipul - jos, în groapă.